CatalinCornea.ro

Un blog de bun simț

sursa foto: romania.ici.roÎn anii 80, sub pretextul sistematizării Bucureștiului, dictatorii Ceaușescu au distrus un întreg patrimoniu cultural și arhitectural al Bucureștiului: case, spitale, scoli, monumente etc.

Bisericile din București, cele mai multe cu deosebită valoare de patrimoniu au constituit o piedică ce trebuia înlăturată. Astfel, în nebunia ce a cuprins cuplul conducător, zeci de biserici au căzut pradă elanului urbanistic socialist. O parte dintre ele au fost salvate de la demolare prin mutarea acestora in zone ferite de privirile conducătorilor.

Astăzi, bisericile care au rezistat furiei dictatorilor se regăsesc ascunse după zidurile imense ale blocurilor construite în epoca sistematizarii Bucurestiului… Majoritatea dintre acestea, ferite de ochii bucureștenilor și ai turiștilor își continuă parcă drama în care se află de mai bine de 20 de ani…

Mergând pe bulevardul Unirii sau pe pe splaiul Independenței mulți dintre noi nici nu ne dăm seama că am trecut la 100 m de Mănăstirea Antim respectiv de biserica Domnița Bălașa capodopere arhitecturale ale Bucureștiului.

Situația trebuie să se schimbe!

Astfel,
propun realizarea unui parteneriat între Patriarhia României (sau Arhiepiscopia Bucureştilor) și Primăria Municipilui București (respectiv primăriile de sector) pentru demararea proiectului ”Bucharest Hidden Churches” (Bisericile Ascunse ale Bucureștilor).

Scopul acestui proiect îl constituie reintroducerea în viața cultural-turistică din capitală a bisericilor salvate de la distrugerile din perioada comunistă.

Proiectul pleacă de la realitatea tristă că o parte din simbolurile arhitecturale, culturale și religioase ale Bucureștiului, bisericile salvate de la distrugerile comuniste și ascunse după blocurile perioadei socialiste, sunt puțin vizibile pentru turisti și chiar pentru cei mai mulți locuitori ai capitalei, constituind astfel o rană încă deschisă a perioadei dictaturii comuniste.

Realizarea proiectului ar constitui un gest de minimă reparație față de acest patrimoniu cultural al capitalei și ar contribui la creșterea vizibilității acestor biserici și introducerea lor în circuitele turistice din București.

Proiectul propune trei măsuri importante:
1. Panouri stradale de orientare
În vecinătatea apropiată fiecărei biserici incluse în proiectul ”Bucharest Hidden Churches” (Bisericile Ascunse ale Bucureștilor), până la 500 m, pe bulevardele și străzile importante se vor monta panouri de informare/orientare a turiștilor. Aceste panouri vor fi realizate în același stil, cu elemente decorative specifice pentru arhitectura bisericească românească, vor avea mărimi de 2m pătrați având în partea superioară denumirea partenerilor în proiect urmată de un titlu cu ”Bucharest Hidden Churches” (Bisericile Ascunse ale Bucureștilor) și de un titlu mai mare cu denumirea fiecărei biserici în parte. După titlu va urma o poză a bisericii, iar în josul panoului săgeți indicatoare și detalii despre biserică și istoria ”ascunderii” din perioada comunistă.
Fiecare biserică va avea între 3 și 8 panouri, în funcție de numărul de bulevarde/străzi de care este aproiată și de gradul de ”ascundere”.

2. Pliante
Se vor realiza pliante cu locația bisericilor pe harta Bucureștiului, cu o poză și cu o scurtă descriere a fiecăreia dintre acestea. Pliantele vor fi disponibile gratuit la bisericile din București, la Centrele de Informare turistică și în hoteluri.

3. Portal
Este necesară furnizarea unor informații detaliate despre proiectul cu ”Bucharest Hidden Churches” (Bisericile Ascunse ale Bucureștilor) în mediul online pentru a facilita informarea utilizatorilor de internet.

Cătălin Cornea

sursa foto: romania.ici.ro



Go To Top