CatalinCornea.ro

Un blog de bun simț

„Caruta cu paiate”, Foto: Metropotam.ro

„Caruta cu paiate”, Foto: Metropotam.ro

Am participat astăzi la dezvelirea ansamblului monumental ”Carageliana”, ansamblu alcătuit din 16 personaje /statui și care cuprinde ”Căruța cu paiațe” (Miţa, Veta, Ziţa, Farfuridi, Brânzovenescu, Cetăţeanul Turmentat, Goe, Zoe, Mam’Mare, Chiriac, Rică Venturiano, Mamiţa, Trahanache, Caţavencu, Pristanda), dar şi creatorul personajelor, Ion Luca Caragiale.

Câteva aspecte (pozitive și negative) pe scurt despre inaugurare:
ansamblul este unul deosebit și cred că în mare măsură este o bună reprezentare a operei marelui dramaturg și astfel o oglindă a societății românești. În plus, Bucureștiul are încă mare nevoie de astfel de statui, ansambluri, care să-i redea aerul grandios și monumental pierdut în perioada comunistă și mai ales în ultimii 20 de ani;

scheletul metalic din jurul ”căruței” este o idee proastă pentru că nu pune în valoare zona și clădirea Teatrului Național, ci dimpotrivă, le umbrește. Nu era nevoie de schelet pentru a ne da seama că e vorba de o scenă și o piesă de teatru… scheletul este unul chicios și încurcă imaginea ansamblului monumental și a teatrului;

pavajul folosit pe postamentul unde e amplasată ”căruța” este de proastă calitate, foarte subțire (aprox. 2cm) asemănător cu cel folosit peste drum, în Părculețul ”Colțea”, pavaj care s-a făcut praf la fiecare 5-6 luni și care a fost deja schimbat în multe locuri…;

sorin oprescu, în ”buna” tradiție consacrată de emil boc inaugurează investiții neterminate. Ansamblul era încă plin de fire electrice ieșite din peretele postamentului, pe lateral, postamentul nu era placat în pavaj, nămolul și denivelările terenului erau încă vizibile…
Am sosit cu o oră înainte de inaugurare și pot spune că am asistat la ultimele curățări cu mătura ale pământuli de pe alei…
Inaugurare făcută în pripă, cu nămol și treabă neterminată… ”curat murdar” cum ar spune Caragiale… Așadar o confirmare dată lui Caragiale că nu ne-am schimbat deloc…



  1. PROIECT: Primarii de sector, numiţi de partid Said,

    PROIECT: Primarii de sector, numiţi de partid
    http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/PROIECT-_Primarii_de_sector-numiti_de_partid_0_410959263.html

    Potrivit proiectului noii „Legi a Capitalei“, iniţiat de deputatul PDL Vasile Gherasim, bucureştenii nu-şi vor mai alege primarii de sector, aceştia fiind numiţi de consilierii generali. Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman a anunţat astăzi că îi cere lui Sorin Opreascu organizarea unui referendum în Capitală pe tema desfiinţării sectoarelor.

Go To Top