CatalinCornea.ro

Un blog de bun simț

titus-corlateanMinistrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat vineri, la Realitatea TV, că în cazul în care aderarea României la Schengen va fi din nou amânată, România nu mai are de ce să fie interesată de acest proces, întrucât cei care se opun au o problemă de credibilitate.

Problemă de credibilitate a statelor care se opun

„O astfel de eventuală decizie (de amânare a aderării la Schengen) ar transforma procesul în unul necredibil. Ori dacă orice aş face, oricât aş îndeplini criteriile, oricâţi bani am băga şi nu ajunge, atunci daţi-mi voie să vă spun că nu mai suntem interesaţi de acest proces. Aşa cum am stat fără Schengen până acum, aşa putem sta şi de acum încolo. Când vor vrea să ne cheme, foarte bine. Câtă vreme noi suntem corecţi şi eventual se va decide încă o dată amânarea, atunci cei care se opun au o problemă de credibilitate”, a declarat Titus Corlăţean, la Realitatea TV.

Ministrul de externe mai spune că scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu prin care acesta cerea urgentarea numirii unui nou procuror general şi unui procuror şef DNA nu a ajutat deloc demersurile României de aderare la spaţiul Schengen.” (Scrisoarea) nu ne ajută. I-am spus-o şi domnului preşedinte şi o spun şi acum. Faptul ca nu s-a dorit la Cotroceni şi a apărut la Cotroceni această sugestie, angajați-vă, faceţi ceva pe MCV, a fost pentru prima oară, și a fost un gest greșit când s-a realizat la nivelul unei instituții românești o conexare a celor două subiecte”, a spus Corlăţean.

Spirit antieuropean

Atunci când România, pe 1 martie 2012, condiționa dobândirea de către Serbia a statutului de candidat la UE de oferirea de către acest stat a unor MINIME GARANȚII privind respectarea ÎN VIITOR a drepturilor comunității românești din Timoc (așa numiții „vlahi”), comunitate care în prezent este într-un proces de asimilare etnică agresivă, unii așa-ziși jurnaliști occidentali și unii politruci vest europeni au acuzat România că atitudinea aceasta este împotriva spiritului european… Deci, cerința ca un stat candidat să respecte criteriile politice de la Copenhaga este spirit antieuropean… dar amânarea la nesfârșit (pe criterii politicianiste) a aderării României la Schengen, ce este domnilor? Nu este tot o atitudine antieuropeană? Nu trădează asta lipsa crasă de bun simț în relațiile dintre membrii UE?

Dacă o nouă amânare se mai produce, România nu are nici un motiv să mai trateze cu respect statele și reprezentanții politici ai statelor care vor comite din nou acest abuz.

Cred că abordarea lui Corlățean este una corectă, iar politica externă a României trebuie să aibă mai multă demnitate.



  1. adrian Said,

    Un mic pas catre a sta si noi un pic mai putin cocosati. Sa fim si noi un pic mai turci in materie de politica externa – si lor li se pun o multime de strambe si piedici din spate dar, totusi, n-au acceptat pana acum niciodata sa li se si […] in cap. Sunt de acord cu Corlatean si Ponta in chestia asta.

  2. Dumi Said,

    Europa nu este ce ne dorim noi, este ce este.

Go To Top