CatalinCornea.ro

Un blog de bun simț

Archive for martie, 2014

Moldova_Transnistria_Crimea_UkraineUnii susțineau că Rusia nu va îndrăzni să atace Ucraina având în vedere forța și mărimea armatei ucrainene…!? Păi nu „a atacat”, ci a intervenit pentru „normalizarea situației” și pentru „apărarea cetățenilor ruși”… Mai mult, „a fost solicitată intervenția de către Ianukovici, președintele în funcție”. În acest dialog al surzilor, „atac” vs. „intervenție pentru normalizarea situației”, nu prevalează forța dreptului, ci dreptul forței. Și Rusia, și Occidentul folosesc când forța dreptului, când dreptul forței în funcție de interese… Nu vă imaginați că Rusia va accepta să i se pună în coaste UE și NATO. Dacă ucrainenii doresc să meargă în Uniunea Europeană vor fi forțați să lase Rusiei o parte din teritoriu și populație, nu pentru a fi acel teritoriu alipit la Rusia neapărat, ci pentru a deveni o zonă tampon.

Separatismul susținut de Ucraina, separatism împotriva Ucrainei

Timp de mai bine de 20 de ani separatismul transnistrean gândit și controlat de Rusia a fost sprijinit semnificativ de Ucraina. Din cauza Ucrainei „statul” separatist transnistrean încă există. Dacă Ucraina respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, în câteva luni (maxim câțiva ani), separatiștii transnistreni, izolați teritorial de RM și de o Ucraina sinceră se sufocau economic și militar. Însă Ucraina a ales să sprijine separatismul promovat de Rusia în zona transnistreană… Acum rușii le mulțumesc cu separatism în Crimeea (și posibil în alte teritorii din sud și est)… Ucraina care va rezulta în urma acestor încleștări geopolitice va trebui să învețe să respecte mai mult vecinii și să fie mai sinceră. Nu poți să spui că ești altceva decât Rusia (că ești Ucraina) câtă vreme duci o politică sovietică… Read the rest of this entry »

Go To Top