Nu avem bani pentru stat?
Sunt companiile statului în pierdere?
Da!
Da, sunt în pierdere pentru că politicienii penali au aranjat contracte Read the rest of this entry »
Archive for the ‘Politic’ Category
Prababil că mulți vor fi surprinși să afle ce Palatul Parlamentului (Casa Republicii / Casa Poporului) figura într-o variantă inițială cu acoperiș.
Înformațiile despre o astfel de varintă nu sunt multe. Conform blogului post-industrial.blogspot.com poza de mai sus ar reprezenta o machetă a Casei Republicii 1984 (magazin istoric nr. 210).
Se pare că acea variantă este doar una dintre numeroasele variante de lucru care îi erau prezentate frecvent lui Ceaușescu și pe care le respingea sau le aproba cu modificări după care iar le modifica. Acoperișul din poza de mai sus pare a fi parte din proiectul inițial, dar eliminat de dictator încă din perioada demarării lucrărilor.
Mulți privesc încă pătimaș Casa Poporului și se raportează la ea prin șocul prdus în sufletele celor ca și-au văzut demolate casele, bisericile, școlile și spitalele pentru sistematizarea ceaușistă a Bucureștiului. A trecut însă mult timp de la căderea regimului ceaușist și este cazul ca rănile provocate de dictator să se vindece. Read the rest of this entry »
Directorul general al Metrorex Gheorghe Udrişte declară pentru Gândul că în 2020 Bucureștiul va avea o nouă magistrală care va traversa Bucureștiul (Bragadiru – Alexandriei – Rahova – Piaţa Unirii – Moşilor – Obor – Colentina – Voluntari).
Varianta pe care Udrişte o are în vedere pentru finanțare este aceea a unui parteneriat public privat. Linia de metrou va avea aproximativ 25 de kilometri, 30 de staţii, un depou şi o parcare. Reţeau actuală a Metrorex cuprinde circa 67 de kilometri de cale dublă şi 49 de staţii. Read the rest of this entry »
Am descoperit pe net o înregistrare din emisiunea Eurostrada pe care o făceam la Gorj TV în 2007. Subiectul acestei ediții este Basarabia!
Înt-un interviu pentru Antena 3, istoricul Neagu Djuvara a declarat că poporul român este complet debusolat de 45 de ani de împuiere cu idei greşite…
Aici puteti accesa cele 4 video cu inregistrarea integrala a interviului:
Video part 1
Video part 2
Video part 3
Video part 4
Unirea Principatelor Române cunoscută și ca Mica Unire a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Read the rest of this entry »
Puteti vedea mai jos inregistrarea Antena3.ro, 29 Noiembrie 2010, emisiunea Sinteza Zilei cu Mihai Gadea, emisiune care prezinta cazul Claudiei Juncu, mamica de gemeni care a castigat procesul impotriva statului in legatura cu acordarea indemnizatiei de ingrijire a copilului pentru fiecare multiplet in parte.
2.400 de hectare. Atât a pierdut România în ultimele trei decenii, din teritoriul național. Se întâmplă pe litoral, unde Marea Neagră mănâncă în fiecare an 70-80 de hectare de plajă. Experții calculează că vom rămâne fără litoral în câțiva ani.
Vedeți mai jos materialul video realizat de ProTV!
Lipsa de bun simț și calculele politicianiste îi fac pe politrucii de două parale să se opună încercării de a aduce Jocurile Olimpice din 2020 în București! Read the rest of this entry »
Astăzi citesc despre minunatul nostru prim-ministru Boc Emil că și-a ”cumpărat, ca orice român, un iPad” și nu am putut să nu mă gândesc la Ion Creangă și ale lui ”Amintiri din Copilărie” din care vă redau mai jos un fragment: Read the rest of this entry »
La Chișinău situația post-electorală se complică.
PD-ul lui Marian Lupu încă nu confirmă o alianță democratică cu PLDM și PL lăsând liberă posibilitatea unei alianțe cu PCRM. Oferta de 1 la 1 în guvern și probabil 2 din cele 3 funcții importante din stat făcută de comuniști către PD este una atractivă pentru Lupu și Plahotniuc, ambii comuniști trecuți la PD în urma evenimentelor Read the rest of this entry »
Am participat astăzi la conferinţa “Republica Moldova – în contextul integrării europene”, organizată la Hotel Hilton, București de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români. Read the rest of this entry »
Într-o replică dată senatorului Frunda care acuză PD-L că a înşelat UDMR în privinţa legii educaţiei, senatorul Iulian Urban comunică UDMR că “uşa este larg deschisă” dacă aceştia hotărăsc să părăsească coaliţia. Read the rest of this entry »
Am fost de curând prin Snagov.
Situat în județul Ilfov, la circa 40 km nord de București, Snagovul este un excelent refugiu natural, la sfârșit de săptămână, pentru locuitorii capitalei.
Însă, ca peste tot în țară, elementul natural trebuie să fie afectat de prezenta oamenilor…
În acest caz este vorba de administrația locală din Snagov.
Câtă lipsă de bun simț ar trebui să aibă o persoană, temorar aflată în funcția de primar al Snagovului pentru a administra ”atât de bine” localitatea?…

Iată cum arată scările Primăriei….
Iar acoperișul este deja în proces de înverzire, probabil după modelul sugerat de oprescu pentru blocurile din capitală…
În lateralul primăriei, pe strada principală, un semn de ”cedează trecerea”, după ce a fost pângărit în mod ilegal de un notar public, om cu ”respect” pentru lege, (neanunțat nici de primar, nici de polițist că pe un indicator rutier nu se postează anunțuri și panouri publicitare) își dă obștescul sfărșit, trântit la pământ și cedând definitiv trecerea unor personaje lipsite de bun simț care administrează temporar instituțiile publice în Snagov…
facebook.com/catalincornea.ro






