CatalinCornea.ro

Un blog de bun simț

Gazprom, Ucraina, gazele de şist şi noi…

Posted by Catalin Cornea On februarie - 27 - 2013 ADD COMMENTS Subscribe here

ponta-filatNoi, adică România şi Republica Moldova suntem indirect influenţaţi de orice reeditare a „războiului gazelor” dintre Ucraina şi Federaţia Rusă. Pe 26 ianuarie 2013, gigantul energetic rus Gazprom a înaintat companiei ucrainene Naftogaz pretenţii financiare de şapte miliarde de dolari, ca urmare a nerespectării cantităţilor de gaze importate de Ucraina. Astfel, Naftogaz este acuzată că a luat mai puţine gaze decât prevede contractul de import. Contractul semnat în anul 2010 prevede că Naftogaz va procura de la Gazprom până la 52 de miliarde de metri cubi pe an. Gazprom consideră că potrivit prevederilor contractuale şi principiului take-or-pay, Naftogaz era obligat să importe cel puţin 41,6 miliarde de metri cubi, indiferent dacă Ucraina are sau nu nevoie de această cantitate.

harta zona transnitreanaDacă aceste pretenţii financiare nu vor fi retrase există posibilitatea să asistăm la cel de-al treilea „război al gazelor” între Ucraina şi Federaţia Rusă după anul 2006. Acest impas nu poate fi însă disociat de încercarea Ucrainei de a reduce dependenţa de gazele ruseşti, încercare concretizată prin contractele semnate recent de Ucraina cu Royal Dutch Shell privind exploatarea mai multor zăcăminte de gaze de şist, contract în valoare de 10 miliarde de dolari.

După căderea URSS, şantajul geopolitic rusesc Read the rest of this entry »

armata_gazpromGeorge Damian: După ce Guvernul Ucrainei a încheiat contractul cu „Shell” pentru exploatarea gazelor de şist, toată lumea aștepta replica de la Moscova. Şi iată că buzduganul nu a întârziat să vină vâjâind, sub forma aproape nevinovată a unei facturi.

O factură demolatoare pentru guvernul de la Kiev: „Gazprom” cere să îi fie achitate 5,2 miliarde euro pentru gazele pe care Ucraina nu le-a cumpărat în anul 2012.

Vă recomand o bună analiză a lui George Damian despre semnificația relațiilor comerciale cu Federația Rusă (Gazprom) pe Timpul.md

Federaţia Rusă l-a desemnat recent drept „trimis special pentru Transnistria”, numindu-l şef al părţii ruse în Comitetul de cooperare interministerială Federaţia Rusă – Republica Moldova, pe Dimitri Rogozin, un diplomat belicos, autorul mai multor declaraţii agresive la adresa României. Acest gest marchează începutul unui nou mandat al lui Vladimir Putin și astfel o nouă viziune a poziționării geostrategice a Federației Ruse.

Practic, prin această numire Federația Rusă dă un semnal Uniunii Europene și SUA (angrenate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean) că miza regiunii separatiste este una de însemnătate geopolitică, de securitate şi cu relevanţă simbolică pentru Moscova, motiv pentru care nu este dispusă la o reglementare în interesul Republicii Moldova.

Astfel, Kremlinul creează o regiune separatistă în coasta Read the rest of this entry »

Apropierea ruso-germană din ultima vreme trădează aranjamente privind promovarea unei variante fardate a „memorandumului Kozak” din 2003 prin care Moldova se federalizează, Transnistria (adică Moscova) capătă putere egală cu Chișinăul, găgăuzii dobândind și ei statut egal. O analiză interesantă în acest sens găsiți pe blogul lui Vlad Cubreacov.

Așadar multe semne de întrebare cu privire la abordarea Germaniei… în favoarea Moldovei sau a Rusiei?
Ei bine, în contextul ăsta SUA pare să rămână singurul stat cu greutate care susține fără rezerve unitatea și integritatea teritorială a RM. A declarat-o la Chișinău acum câteva luni vicepreședintele Biden, a declarat-o zilele astea și senatorul McCain.

Iata mai jos înregistrarea declarațiilor lui Filat și McCain!

înclinarea capului în fața rușilor

Posted by Catalin Cornea On iunie - 12 - 2011 3 COMMENTS Subscribe here

Cine credea că înclinarea capului în fața rușilor va ajuta Republica Moldova (chiar și România) nu înțelege cu ce stat stă de vorbă… Read the rest of this entry »

Alegerile locale din Basarabia au adus o consolidare a forțelor partidelor democratice din AIE (Alianța pentru Integrare Europeană: Partidul Democrat Liberal, Partidul Democrat și Partidul Liberal).
Distribuţia mandatelor în consiliile raionale şi municipale la alegerile din 5 iunie 2011, conform datelor preliminare, este: 434 – comuniștii, 300 – liberal-democrații, 227 – democrații, 130 liberalii și 29 alții.

Din păcate, pentru municipiul Chișinău AIE nu a reușit să obțină majoritatea în Consiliul Municipal în lupta cu Partidul Comuniștilor – PCRM (mandate de consilier: 26 – comuniștii, 17 – liberalii, 7 – liberal-democrații, 1 – democrații).

Pentru funcția de primar liberalul Dorin Chirtoacă a intrat in turul 2 cu reprezentantul comuniștilor (și al Federației Ruse) Igor Dodon. Să sperăm că în turul 2 Chirtoacă va ieși învingător!

Puteți urmări mai jos o analiză a alegerilor locale din Basarabia la emisiunea „Articolul 7” (TVRi), moderată de Mihaela Crăciun. Invitați: Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, Eugen Popescu, director al Agenției de presă Romanian Global News și prin telefon, Marian Voicu, vicepreședintele Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români.

Go To Top