CatalinCornea.ro

Un blog de bun simț

Gazprom, Ucraina, gazele de şist şi noi…

Posted by Catalin Cornea On februarie - 27 - 2013 ADD COMMENTS Subscribe here

ponta-filatNoi, adică România şi Republica Moldova suntem indirect influenţaţi de orice reeditare a „războiului gazelor” dintre Ucraina şi Federaţia Rusă. Pe 26 ianuarie 2013, gigantul energetic rus Gazprom a înaintat companiei ucrainene Naftogaz pretenţii financiare de şapte miliarde de dolari, ca urmare a nerespectării cantităţilor de gaze importate de Ucraina. Astfel, Naftogaz este acuzată că a luat mai puţine gaze decât prevede contractul de import. Contractul semnat în anul 2010 prevede că Naftogaz va procura de la Gazprom până la 52 de miliarde de metri cubi pe an. Gazprom consideră că potrivit prevederilor contractuale şi principiului take-or-pay, Naftogaz era obligat să importe cel puţin 41,6 miliarde de metri cubi, indiferent dacă Ucraina are sau nu nevoie de această cantitate.

harta zona transnitreanaDacă aceste pretenţii financiare nu vor fi retrase există posibilitatea să asistăm la cel de-al treilea „război al gazelor” între Ucraina şi Federaţia Rusă după anul 2006. Acest impas nu poate fi însă disociat de încercarea Ucrainei de a reduce dependenţa de gazele ruseşti, încercare concretizată prin contractele semnate recent de Ucraina cu Royal Dutch Shell privind exploatarea mai multor zăcăminte de gaze de şist, contract în valoare de 10 miliarde de dolari.

După căderea URSS, şantajul geopolitic rusesc Read the rest of this entry »

Federaţia Rusă l-a desemnat recent drept „trimis special pentru Transnistria”, numindu-l şef al părţii ruse în Comitetul de cooperare interministerială Federaţia Rusă – Republica Moldova, pe Dimitri Rogozin, un diplomat belicos, autorul mai multor declaraţii agresive la adresa României. Acest gest marchează începutul unui nou mandat al lui Vladimir Putin și astfel o nouă viziune a poziționării geostrategice a Federației Ruse.

Practic, prin această numire Federația Rusă dă un semnal Uniunii Europene și SUA (angrenate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean) că miza regiunii separatiste este una de însemnătate geopolitică, de securitate şi cu relevanţă simbolică pentru Moscova, motiv pentru care nu este dispusă la o reglementare în interesul Republicii Moldova.

Astfel, Kremlinul creează o regiune separatistă în coasta Read the rest of this entry »

Go To Top